Barcelona sufera un nou esec in Champions League

 Nu cumva a fost o greșeală a celor de la PSG în 2017 prin transferul lui Neymar? Mereu Mbappe a arătat că se simte mult mai confortabil fiind pionul principal sau mai bine spus regele echipei. Chiar dacă nu a jucat vârf, îl ajută calitățile fizice să joace la același nivel calitativ atacant în stânga, dar și în dreapta. 

Astăzi a colaborat excelent cu Icardi, cu Moise Kean, dar mai ales cu Verratti.

FC Barcelona 1-4 PSG in Champions League

Pochettino a pregătit excelent meciul. Linia de mijloc formată din Paredes, Gueye și Verratti a dictat ritmul partidei. Acolo a fost câștigat meciul, iar efortul depus de Verratti a fost impresionant. Presing asupra lui Busquets, dar și în zona lui de Jong, însă detaliul important a fost apariția sa între linii, ca număr 10, așa cum a procedat la golul de 1 la 1.

Paredes impresionant și el prin modul în care a dictat în faza incipientă, pasa la golul de 1 la 2 și multe recuperări. 


Barcelona suferă un nou eșec dureros în Champions League, iar din 2018 de la Roma, poate chiar din 2017 de la Torino s-au tot strâns. Linia de mijloc este la un nivel execrabil față de ce avea echipa blaugrana, iar Koeman pare că nu are o idee de joc corectă. A renunțat la Luis Suarez ca să joace cu Messi vârf fals în meciurile mari. A mai jucat argentinianul acolo, dar când era încadrat de Pedro și David Villa care căutau spațiul, cereau mingea în spatele defensivei, pe când cei doi francezi au fost în 90% din situații lipiți de tușă. 

După alegeri, aproape imediat, Barcelona are nevoie de o reconstrucție masivă a lotului.

Comentarii