De ce a pierdut Barcelona cu PSG?


Barcelona a fost învinsă clar de PSG cu 4-0 în Liga Campionilor. Nicio echipă din Champions League nu a reușit calificarea după ce a fost învinsă cu 4-0 în meciuri eliminatorii. Au fost cazuri când echipe mari au revenit de la 0-3 sau 1-4, dar niciodată de la 0-4. O să vedem pe Nou Camp dacă Barcelona poate întoarce acest rezultat, deși e foarte greu.
Sunt câteva motive care au cauzat înfrângerea catalanilor și m-am gândit să le luăm pe rând în acest articol.

De ce a pierdut Barcelona cu PSG?

1. Dacă îl blochezi pe Busquets, întrerupi tot jocul de pase al Barcelonei. Busquets este cel mai important jucător al catalanilor atât pe faza defensivă, dar și pe faza ofensivă. Iniesta a trebuit să vina de câteva ori să facă faza defensivă pentru că Busquets era depășit des.
2. Nicio echipă la acest nivel nu poate să lase spații atât de mari la mijlocul terenului, mai ales dacă îl ai ca adversar pe Veratti.
3. Rabiot și Matuidi au făcut un presing sufocant. Rabiot a luat cartonaș galben la 2 minute de la începerea meciului, dar asta nu l-a oprit să joace perfect. Presingul era arma favorită a Barcelonei pentru că recuperează mingea repede în jumătatea de teren a adversarului. Barcelona a fost contrată cu propria tactică de joc.

4. Cavani este un atacant care ratează mult, dar știe să tragă fundașii după el. Așa i-a făcut loc lui Di Maria în câteva faze periculoase de joc.
5. Pique și Alba au făcut un meci slab. Nu am mai văzut Barcelona atât de jos la nivelul fundașilor din 2009. Aproape toate duelurile unu la unu au fost câștigate de jucătorii de la PSG care au avut o atitudine de invidiat.
6. Draxler a făcut zeci de intrări prin alunecare. Cred că doar în meciul ăsta a doborât recordul la numărul de intrări tari pe care le-a avut tot sezonul trecut la Wolfsburg.

7. Enrique nu a avut un plan B pentru meciul de la Paris. Cred că nu este antrenorul potrivit pentru Barcelona și a venit momentul să plece.
8. Neymar a fost singurul jucător care s-a mișcat bine, dar cu o floare nu se face primăvară, că tot suntem în sezonul îndrăgostiților.
9. Messi a făcut cel mai slab meci din toată cariera lui. A pierdut minge după minge și în plus îi punea imediat pe cei de la PSG în poziție de contra-atac.
10. De când Ibrahimovic a părăsit clubul, PSG joacă mult mai bine și arată ca o echipă puternică.

Comentarii